Dec
4
cinderella | 
12 4th, 2008| 
Nov
21
De ce foarte multi oameni te roaga sa ii scarpini pe spate? Si nu doar cei grasi pe care ii inteleg ca nu ajung, ci chiar si cei slabi. Am facut o proba si eu chiar ma pot scarpina singura in orice zona a spatelui meu. Nu sunt slaba, nu sunt nici grasa, nu am o mobilitate excesiva, deci nu am nici o calitate speciala pe care ar putea-o necesita scarpinatul pe spate. Am vazut oameni care daca nu cer ajutorul se rezolva singuri dar nu in mod "traditional" ci frecandu-se de tocul usii. Care-i problema lor? Originea acestui obicei cred ca se pierde in negura timpului din moment ce exista o zicala cu aceeasi tema, scratch my back and I'll scratch yours. Oamenii cer asta din comoditate sau chiar nu reusesc sa acopere intreaga zona? E mai mult deca o mana data de ajutor?La nivelul subconstientului are vreo conotatie? E un strigat de singuratate? Ceri asta nu pentru ca nu poti, ci pentru ca vrei sa fie cineva alaturi de tine? Habar n-am, dar tare as vrea sa stiu daca o scarpinatura e mai mult decat ceea ce pare a fi. Tu cum te scarpini pe spate?
Nov
18
Departarea de tzara te determina sa faci lucruri nebanuite si mai mult decat nebunesti. De vreo doua saptamani ma bantuie o pofta nebuna de chiftelutze. Aseara aceasta pofta si-a atins apogeul si pentru ca nu avea cine sa le faca si nu aveam de unde sa le cumpar am luat Decizia de a le face eu insami 
. Trebuie sa mentionez ca eu si bucataria nu avem (sau cel putin nu aveam pana de curand) nimic in comun in afara de prepararea cafelei. Pentru a-mi putea duce la capat Decizia a trebuit sa consult internetul. Am dat din prima de o reteta care se potrivea cu ceea ce auzisem in trecut despre prepararea chiftelelor. Intotdeauna gasesti mai multe retete pentru aceeasi mancare , iar pentru cei care nu au nici cea mai mica ideea despre cum se face cutare sau cutare mancare e o adevarata provocare sa hotarasti care e retea care se apropie cel mai mult de gustul pe care il doresti tu. Aici intervin prietenii. Faci un brainstorming si ii intrebi pe cei mai avansati ca tine cum fac ei mancarea respectiva. Compilezi ce stiu ei cu ce citesti tu pe net si astfel se naste THE RETETA. Urmatorul obstacol intalnit este cantitatea de ingrediente. De exemplu 50 g de paine. Dar eu de unde sa stiu cat inseamna 50 g? Nu ar putea spune o felie sau doua sau trei de paine? Ar fi mult mai simplu. Sau, se pune la cuptor si serveste calda. Cat timp se tine la cuptor as vrea eu sa stiu?Daca in viata mea nu am gatit nimic niciodata de unde sa stiu cand e gata? Unele voci spun ca iti tu seama cand e gata, n-ai cum sa nu-ti dai seama.Trust me, chiar nu imi dau seama! Retele astea sunt pentru cei care au oarece cunostinte in domeniu? Cum ramane cu cei care nu au nici o idee despre gatit? Unele retet dau si detalii de genul asta dar trebuie sa insiti si sa cauti, rar gaseti asta din prima.De ce nu scrie nicaieri ca mararul se taie mai greoi si ai nevoie de mai multa rabdare decat la taierea unei cepe, de exemplu? Desi m-am confruntat cu toate aceste probleme, am reusit pana la urma sa fac chiftele. Am uitat sa le pun sare, unele s-au cam ars, dar bottom line au iesit bune. Aveau gustul la care poftisem, ceea ce mi s-a parut incredibil. Astazi ma bate gandul sa mai incerc si altceva, tot in premiera bineinteles si tot dupa ce am surf de web si consultat cu prietenii.Pastrez sablonul caci se pare ca prima data a mers. In momentul de fata gatitul e pentru ca o jucarie noua, pe care nu mi-am dorit-o nicodata si pe care abia am descoperit-o. Si sunt relativ incantata de ea. Si ma joc cu ea din cand in cand. Eu banuiesc ca ma voi plicitisi destul de curand caci imi e clar ca nu am facut o pasiune pentru aceasta indeletnicire. Who knows?
. Trebuie sa mentionez ca eu si bucataria nu avem (sau cel putin nu aveam pana de curand) nimic in comun in afara de prepararea cafelei. Pentru a-mi putea duce la capat Decizia a trebuit sa consult internetul. Am dat din prima de o reteta care se potrivea cu ceea ce auzisem in trecut despre prepararea chiftelelor. Intotdeauna gasesti mai multe retete pentru aceeasi mancare , iar pentru cei care nu au nici cea mai mica ideea despre cum se face cutare sau cutare mancare e o adevarata provocare sa hotarasti care e retea care se apropie cel mai mult de gustul pe care il doresti tu. Aici intervin prietenii. Faci un brainstorming si ii intrebi pe cei mai avansati ca tine cum fac ei mancarea respectiva. Compilezi ce stiu ei cu ce citesti tu pe net si astfel se naste THE RETETA. Urmatorul obstacol intalnit este cantitatea de ingrediente. De exemplu 50 g de paine. Dar eu de unde sa stiu cat inseamna 50 g? Nu ar putea spune o felie sau doua sau trei de paine? Ar fi mult mai simplu. Sau, se pune la cuptor si serveste calda. Cat timp se tine la cuptor as vrea eu sa stiu?Daca in viata mea nu am gatit nimic niciodata de unde sa stiu cand e gata? Unele voci spun ca iti tu seama cand e gata, n-ai cum sa nu-ti dai seama.Trust me, chiar nu imi dau seama! Retele astea sunt pentru cei care au oarece cunostinte in domeniu? Cum ramane cu cei care nu au nici o idee despre gatit? Unele retet dau si detalii de genul asta dar trebuie sa insiti si sa cauti, rar gaseti asta din prima.De ce nu scrie nicaieri ca mararul se taie mai greoi si ai nevoie de mai multa rabdare decat la taierea unei cepe, de exemplu? Desi m-am confruntat cu toate aceste probleme, am reusit pana la urma sa fac chiftele. Am uitat sa le pun sare, unele s-au cam ars, dar bottom line au iesit bune. Aveau gustul la care poftisem, ceea ce mi s-a parut incredibil. Astazi ma bate gandul sa mai incerc si altceva, tot in premiera bineinteles si tot dupa ce am surf de web si consultat cu prietenii.Pastrez sablonul caci se pare ca prima data a mers. In momentul de fata gatitul e pentru ca o jucarie noua, pe care nu mi-am dorit-o nicodata si pe care abia am descoperit-o. Si sunt relativ incantata de ea. Si ma joc cu ea din cand in cand. Eu banuiesc ca ma voi plicitisi destul de curand caci imi e clar ca nu am facut o pasiune pentru aceasta indeletnicire. Who knows?
Nov
13
In ultima vreme in America asta e semnul pe care il intalnesti cel mai des. E scris mare (de regula cu rosu) pe magazine foarte mari, mari, medii si mici. Parca e o mare campanie publicitara la nivel national. Dar dupa cum stim, de fapt nu e. Sau ar putea fi interpretat ca fiind publicitate la marea criza economica mondiala prin care trecem. Poate cea mai trista campanie din toata timpurile. Cand vezi "Semnul" stii din start doua lucruri: sunt reduceri si nu mai poti returna cumparaturile. In prima faza, cand aud la stiri (caci de regula de acolo aflu cine moare si cine supravietuieste) ca inca un magazin iese din afaceri ma bucur la gandul ca ma duc sa cumpar ceea ce inainte de reduceri nu as fi cumparat. Si fac un research pe internet despre ceea ce vinde magazinul respectiv si care sunt preturile. Apoi plec la atac. De regula in magazinele going out of business e lume multa, aglomeratie, zgomot si marfa impratiata peste tot. E o stare de isterie si haos. Iti e si foarte greu sa cumperi pentru ca lucruile nu mai sunt fumos aranjate in rafturi, nu-ti mai sar in ochi, e un fel de bazar. Pana la urma ma descurc si cumpar ceva si ma duc la casa unde inevitabil e coada. Odata ajunsa la coada imi dau seama de tragismul situatiei. In momentul ala imi dispare partial si temporar egoismul. Realizez ca toti oamenii aia raman fara serviciu. Si nu doar din magazinul ala ci din toate magazinele companiei respective. Adica dramatismul creste. Si in momentul ala cumparaturile capata un gust dulce-amarui. De fapt nu imi pare rau ca am cumparat profitand de falimentul unei companii, ci imi pare rau de oamenii de la casa care interactioneaza cu gloata de cumparatori fericiti ca au facut o afacere buna. Pana la urma going out of business it's good news or bad news? Depinde de ce parte a barierei te afli. 
Nov
6
De vreo 3 luni stau in America, mai precis in zona Los Angeles. E bine, e altfel, e diferit, e rau, e ciudat si e normal in acelasi timp. In ultimele 2 luni am fost acaparata si fascinata de campania electorala pentru presedintie. Nu stiu politica, nu fac politica, nu am nici o legatura cu politica nici in Romania si cu atat mai putin aici. Dar asa cum si in Romania intr-o perioada urmaream diverse stiri politice, la fel am inceput si aici sa ma uit la tv sa vad care-i treaba cu candidatii astia ai lor. Cand am vazut care sunt cei doi candidati, din start am zis ca Obama nu e bun. Dintr-un singur motiv: e negru. Da, se pare ca sunt rasista (pana acum nu am stiut lucrul asta despre mine). Mi se parea ceva de neconceput ca un negru sa fie presedintele "of a great nation" (asa cum se autointituleaza ei). Pe de alta parte, McCain era din partea lui Bush si ma cam deranja si lucrul asta, dar nu atat de mult precum culoarea lui Obama. In timpul campaniei au fost doar trei dezbateri intre cei doi candidati. Si le-am urmarit pe toate cele trei. In urma primului debate nu mi-am facut nicio parere despre cei doi pentru ca nu am fost prea atenta, nu m-a "prins" emisiunea. Apoi am vazut al doilea debate. Si am inceput sa imi formez o parere. Si am fost placut uimita de mine insami: il preferam pe Obama. Apoi a fost un singur debate intre cei doi posibili vicepresedinti. Aici totul a fost foarte clar. Biden si Palin. Nu ai cum sa pui in balanta prestanta lui Biden si maimutzareala lui Palin. In cele din urma a avut loc si ultimul debate. Deja nu il mai suportam pe McCain. Comentam si huiduiam aproape orice replica a lui si il tot aplaudam pe Obama. Si de atunci mi-am dorit din sufletul sa iasa Obama. Chiar nu mai conta culoarea pielii lui, nimic nu e mai rau ca republicanii. Ieri am avut emotii mari, daca nu iese Obama? Daca fura iarasi voturi din Florida, sau din alta parte de data asta? N-a fost asa. Obama a castigat detasat cea mai tare cursa pentru presedintie. Si iata cum ieri, asa cum a tipat intreaga mass-media, s-a scris istorie. Adevarat s-a scris! Primul presedinte afro-american... plangeau negrii de fericire prin parcuri, pe strada, pe unde i-a prins mare veste. Se bucurau , dansau, alaturi de albi, galbeni, si ce alte culori de rase or mai fi 
. Si apoi au inceput la tv discutii in studio, interviuri pe strada. Si nu vorbeau ca au castigat democratii, vorbeau doar despre faptul ca a castigat un om de culoare. Azi la tv aceeasi mare tema, al 44-lea presedinte al SUA e de culoare. Si da-i iar cu scrisul istoriei. Am inteles, inca de prima oara ,S-A SCRIS ISTORIE. ok! Dar nu cumva ne abatem de la subiect? America nu o duce prea bine in momentul de fatza, cam aiurea pentru primul presedinte de culoare, nu a nimerit prea bine. Desi mi-am invins rasismul si am tinut cu Obama, acum mi-e teama ca acest lucru sa nu li se urce la cap celor de culoare, caci stim cu totii ca in zilele noastre rasismul si-a cam schimbat sensul. Nu mai e de la albi spre negri, ci invers. Despre Obama mi-am format o parere foarte buna si din fericire el nu a batut moneda pe faptul ca a castigat un afro-american, ceea ce l-a facut sa creasca si mai mult in ochii mei. Dar ma tem de negrii din ghetouri, needucati, ignoranti, care ar putea deveni si mai agresivi acum. De fapt, eu nu am nicio problema cu negrii, ma tem sa nu aiba ei o problema cu noi, albii. Dar sa vedem ce va scrie istoria despre acest subiect. Oricum se pare ca traim vremuri mari. Si grele. Si in care e bine sa stii limba spaniola. Dar asta e un alt subiect
. Si apoi au inceput la tv discutii in studio, interviuri pe strada. Si nu vorbeau ca au castigat democratii, vorbeau doar despre faptul ca a castigat un om de culoare. Azi la tv aceeasi mare tema, al 44-lea presedinte al SUA e de culoare. Si da-i iar cu scrisul istoriei. Am inteles, inca de prima oara ,S-A SCRIS ISTORIE. ok! Dar nu cumva ne abatem de la subiect? America nu o duce prea bine in momentul de fatza, cam aiurea pentru primul presedinte de culoare, nu a nimerit prea bine. Desi mi-am invins rasismul si am tinut cu Obama, acum mi-e teama ca acest lucru sa nu li se urce la cap celor de culoare, caci stim cu totii ca in zilele noastre rasismul si-a cam schimbat sensul. Nu mai e de la albi spre negri, ci invers. Despre Obama mi-am format o parere foarte buna si din fericire el nu a batut moneda pe faptul ca a castigat un afro-american, ceea ce l-a facut sa creasca si mai mult in ochii mei. Dar ma tem de negrii din ghetouri, needucati, ignoranti, care ar putea deveni si mai agresivi acum. De fapt, eu nu am nicio problema cu negrii, ma tem sa nu aiba ei o problema cu noi, albii. Dar sa vedem ce va scrie istoria despre acest subiect. Oricum se pare ca traim vremuri mari. Si grele. Si in care e bine sa stii limba spaniola. Dar asta e un alt subiectAm mai auzit la tv ca prezenta la vot a fost foarte mare fata de ultimii ani. Au fost si foarte multi tineri. Au stat la rand la vot ore intregi. Imi place de ei ca au incredere, ca se mobilizeaza. Dar stau si ma gandesc.... ce naivi sunt!
Jun
15
Ieri am fost putin admonestata de proprietarul unui blog pentru faptul ca blogul meu, desi nu e interesant e trecut ca recomandare la bloguri interesante. Din fericire nu s-a iscat nici un conflict pentru ca am fost politicoasa, cum de altfel sunt tot timpul
, si i-am raspuns ca nici eu nu imi explic faptul ca e la recomandate (probabil ca mi-a apreciat modestia). Dar nu despre asta vreau sa scriu. Dupa ce am citit comentariul acestui personaj am inceput sa intru si eu pe diverse bloguri. Si atunci m-a frapat quelque chose: template-urile de blog sunt cam triste. Nu e nici unul cu ROZ (prietenii imi inteleg suferinta). Nu mi-a venit sa cred!!! In zilele noastre gasesti absolut orice "si pe roz", mai putin un template. Oare de ce? Rozul e considerat o culoare superficiala si doar pentru pitzipoance? Daca e asa permiteti-mi sa va contrazic. Rozul e si pentru oamenii veseli, copilarosi, imaturi, infantili... Adica mai multe categorii, care in momentul de fata se simt, poate, defavorizate. Rozul nu inseamna Paris Hillton, rozul ar trebuie sa fie o stare de spirit. Ca sa demonstram ca suntem oameni "cu scaun la cap" trebuie sa scriem pe un fundal alb, albastru sau verde? Daca scriem pe roz scade calitatea scriiturii? Si chiar daca ar scadea, macar ar arata bine.... 
Unii ar putea spune ca nu forma conteaza ci continutul. E adevarat, conteaza continutul in principal dar si forma are un rol foarte important. Asa.... si cum nu am gasit template roz am pus si eu unul la intamplare. E usor deprimant dar e al meu si sper sa ma obisnuiesc cu el.
, si i-am raspuns ca nici eu nu imi explic faptul ca e la recomandate (probabil ca mi-a apreciat modestia). Dar nu despre asta vreau sa scriu. Dupa ce am citit comentariul acestui personaj am inceput sa intru si eu pe diverse bloguri. Si atunci m-a frapat quelque chose: template-urile de blog sunt cam triste. Nu e nici unul cu ROZ (prietenii imi inteleg suferinta). Nu mi-a venit sa cred!!! In zilele noastre gasesti absolut orice "si pe roz", mai putin un template. Oare de ce? Rozul e considerat o culoare superficiala si doar pentru pitzipoance? Daca e asa permiteti-mi sa va contrazic. Rozul e si pentru oamenii veseli, copilarosi, imaturi, infantili... Adica mai multe categorii, care in momentul de fata se simt, poate, defavorizate. Rozul nu inseamna Paris Hillton, rozul ar trebuie sa fie o stare de spirit. Ca sa demonstram ca suntem oameni "cu scaun la cap" trebuie sa scriem pe un fundal alb, albastru sau verde? Daca scriem pe roz scade calitatea scriiturii? Si chiar daca ar scadea, macar ar arata bine.... Unii ar putea spune ca nu forma conteaza ci continutul. E adevarat, conteaza continutul in principal dar si forma are un rol foarte important. Asa.... si cum nu am gasit template roz am pus si eu unul la intamplare. E usor deprimant dar e al meu si sper sa ma obisnuiesc cu el.
Jun
11
OK, mi-am facut blog. Acum stau si ma intreb de ce l-am facut. Sa fie acolo, sa am si eu ca doar nu ma incurca cu nimic.Oare un blog poate fi donat sau lasat prin testament altcuiva? Trebuie cumva trecut in diferitele declaratii pe care le completam de-a lungul ficarui an fiscal sau nefiscal, bisect sau mai stiu eu cum? Adica il am dar nu il declar nicaieri? Adica se face fara stirea statului? Asta inseamna ca e ilegal? Sper ca nu, caci toata viata, pana acum cel putin, mi-am trait-o in legalitate. Si mai am o mare problema cu blogul: ma cearta cineva sau rade careva de mine ca nu stiu sa pun bine virgulele? Trebuie sa fiu foarte atenta cand scriu, sau datorita faptului ca sunt anonima mi se accepta un stil mai dezlanat si incoerent? De fapt, cred ca imi pun prea multe intrebari. Pana la urma e al meu si fac ce vreau cu el si in el.
